Alege corect fotograf la nuntă.

0
Esti o persoana deosebita! Arata-ma si prietenilor tai!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someonePrint this page

 
Nunta este unul dintre momentele cele mai importante din viață, așa că trebuie imortalizată în cât mai multe fotografii. Peste ani, răsfoind albumul de nuntă, vei retrăi, cu siguranță, aceleași emoții ca și în ziua cea mare.
 

 
valentin neaguFoto Credit: Valentin Neagu

 

 

 

Alege corect fotograf la nuntă.

Pentru poze și pentru un album de nuntă reușit, esențial este să găsești fotograful potrivit, deoarece în timpul nunții, zeci de invitați interactionează și rolul fotografului este să surprindă momentele inedite.

Îți vom prezenta în cele ce urmează câțiva pași importanți pe care trebuie să îi parcurgi pentru a alege fotograful de nuntă potrivit:
 

 

1. Caută și alege fotograful după lucrările sale care se vor potrivi stilului tău.

Primul pas în alegerea fotografului ideal de nuntă, este să-l cauți, fără grabă, în diverse surse.

Interesează-te, de exemplu, pe diverse site-uri de specialitate și alege-l pe cel potrivit ție. Un fotograf bun trebuie să fie capabil să surprindă stări, emoții și sentimente în fotografiile sale. Moda s-a tot schimbat în decursul anilor, așa că s-a renunțat, treptat, la clasica și banala fotografie de studio, adoptându-se un stil orientat spre o imagine neașteptată, ideală, a participanților la eveniment.

Pozele de nuntă actuale îi au în prim plan, mai mult ca niciodată, pe miri, instantaneele (fotografiile pe neașteptate) fiind în mod clar acele poze care scot cel mai bine sentimentele și trăirile în evidență.
 

Important ! 

Cere fotografului să îți arate lucrări de la un singur eveniment (nuntă). Deseori, fotografii arată doar ”vitrina”, fotografii datorită cărora, clieții pot cădea în plasă și la final primesc un material nu pe măsura așteptărilor lor. De aceea, ar fi bine să privești, de exemplu, fotografii de la o nuntă de la început pînă la sfârșit pentru a ști cam ce material vei primi și tu într-un final.

 

 

 

2. Ce spui de doi fotografi la nuntă?

Te întrebi, oare, care este rolul și rostul angajarii a doi fotografi. Foarte simplu de justificat…chiar și cel mai priceput fotograf poate face, uneori, greșeli, poate să scape unele momente considerate foarte importante ale nunții.

De asemenea, poți alege chiar și fotografi cu stiluri diferite, astfel încât să poți obține colecții de fotografii de nuntă distincte și cu un farmec unic.

Există numeroase studiouri foto care oferă pachete de doi sau chiar trei fotografi, așa că oferta este vastă, trebuie doar să te decizi.
 

 

3. Experiența este importantă.

Atunci când vorbim despre experiență, nu ne gândim doar la calitatea pozelor, trebuie să ai în vedere atât capacitatea fotografului de a se adapta la situații diferite, inedite, cât și imaginația sa. Pentru a-ți da seama dacă acel fotograf este ceea ce cauți, observă-i modul de a lucra, răsfoiește o serie de albume realizate de el. Trebuie să ții cont de faptul că un fotograf bun va încerca mai întâi să cunoască mirii pentru a reuși să le scoată cât mai bine în evidență calitățile în momentul fotografierii. Fotograful trebuie să se implice subtil, cât mai puțin vizibil, el fiind de fapt, acea parte exterioară care vede în interior.
 

 

4. Trebuie să ții cont și de raportul calitate/preț.

Unul dintre cele mai importante criterii în alegerea fotografului de nuntă este și prețul serviciilor sale pe care le oferă. Totuși, nu întotdeauna raportul calitate/preț este avantajos, așa că fii foarte atent/ă, uită-te pe diverse albume semnate de fotograful care ți-a atras atenția.  Ia în considerație atât prețul cât și fiabilitatea și claritatea pozelor. Încearcă să iei o decizie înțeleaptă și corectă.

La ora actuală, prețurile practicate de fotografii de renume variază între 500 și 1000 euro chiar și mai mult, în funcție numele pe care și l-a format în cariera sa, de numărul de poze la care te oprești dar și de durata de timp în care îți este alături.
 

 

5. Rezervează din timp fotograful ideal.

Fotografii de renume, recunoscuți pentru profesionalismul cu care lucrează, se găsesc greu și sunt foarte ocupați, așa că trebuie să faci această alegere cu cel puțin 8-9 luni înainte de marele eveniment, sau vă recomandăm cel mai perfect cu 12-14 luni înainte.
 

 

6. Semnează un contract.

Pentru a fi sigură de corectitudinea și legalitatea înțelegerii dintre voi, miri și fotograf, este foarte important să semnați un contract (cereți de la fotograf modelul), în dublu exemplar. Este foarte util în cazul în care apar nereguli neașteptate. Nu uita că în contract trebuie menționat și pachetul pe care îl primești, mai exact câte poze, ce dimensiuni, când vei primi fotografiile, etc. Tot în acel contract scrie și data nunții, orele de desfășurare și locațiile în care vor avea loc deplasările în ziua respectivă.
 

 

7. Fă o lista cu dorințe și preferințe și discută-le cu fotograful.

Explică-i fotografului cum vrei să fie stilul pozelor, ce unghiuri te avantajează, dacă vrei mai multe poze instantanee (pe neașteptate) ori regizate, cu fiecare membru al familiei, cu invitații ori axate, în principal, pe voi mirii.
 

 

8. Interesează-te cât durează până primești albumul.

Exista fotografi care îți dau pozele într-o saptămână – două, dar și fotografi care au nevoie de o perioadă mai lungă până finisează albumul, mai exact o lună și mai mult. Acest lucru depinde, în mare masură, și de complexitatea și numarul pozelor. Nu uita să menționezi în contract acest moment (perioada în care fotograful îți dă materialele finale prelucrate).
 

 

Gata, te-ai hotărât… el este fotograful ideal.

Îți recomand să mai pui la punct câteva lucruri:
- întreabă-l dacă mai sunt și alte costuri suplimentare legate, de exemplu, de transport, procesarea fotografiilor, etc.
- stabiliți un număr aproximativ de fotografii pe care le doriți la nunta voastră, și dacă vor fi altele în plus, cât va trebuie să achiți.
- spune-i în ce format dorești să păstrezi amintirile, pe suport digital (RAW, JPEG) , hârtie fotografică, album foto, etc.

 

 În speranța că acest articol va fi util pentru alegerea fotografului perfect!

EASYevent.

 

 

1,186 total views, 1 views today

Comentarii

decembrie 12, 2016 |

Lasă un răspuns

© 2017 EASYevent. All Rights Reserved. – By ELITIV.
WordPress Directory Theme

Classified Ads Software